Aşteptam cu nerăbdare această carte, şi nerăbdarea mea s-a umplut de bucurie. Aproape toată literatura memorialistică ce s-a scris până acum, prezentând conflictul dintre Mişcarea Legionară şi cele trei dictaturi: carlistă, antonesciană şi comunistă, are un caracter oarecum unilateral. Toate lucrările prezintă suferinţa fizică şi morală, cu biruinţele şi înfrângerile inerente luptei, oprindu-se în special la aspectul politico-social şi mai puţin la cel spiritual propriu-zis.
Singură cartea lui Dumitru G. Bordeianu, Mărturisiri din mlaştina disperării, atacă o problematică specială, şi anume: consecinţele căderii din har a luptătorului creştin-legionar, incapabil să depăşească la un moment dat ultimul stadiu al suferinţei -mlaştina deznădejdii. Iar cartea lui Nicolae Popescu Vorkuta, Un legionar dincolo de cercul polar, ne pune în faţă miracolul supravieţuirii prin credinţă în gulagul sovietic. Cartea lui Dumitru Bacu încearcă o analiză a Fenomenului Piteşti din punct de vedere psihologic - el însă face un studiu, nu o mărturisire; fiind un observator din afară, deşi suferea aceleaşi pedepse.
Ceea ce se aduce nou - exprimând întru totul autenticitatea spiritualităţii legionare şi întregind fresca apocaliptică a veacului XX - este surprins în cartea lui Virgil Maxim Imn pentru crucea purtată. O idee străbate de la un capăt la altul această lucrare: asumarea conştientă a suferinţei ca mijloc de purificare şi oferirea fiinţei purificate lui Dumnezeu, ca jertfă de ispăşire pentru păcatele neamului.
Prin această generaţie de mistici, Mişcarea Legionară s-a apropiat sau, poate, chiar a atins linia de viaţă spirituală la stadiul propus de Sfinţii Părinţi din „veacul de aur" al Bisericii. Dar de data aceasta pustia este realizată în temniţă sub "lovituri de bici".
Prezentând în câteva capitole mai mult schiţate personalităţile acestei forme de martiraj: Traian Trifan şi Marian Traian, Anghel Papacioc şi preotul Vasile Serghie, Valeriu Gafencu şi Constantin Oprişan şi alţi dăruiţi de Dumnezeu cu harul mărturisitorului creştin legionar - între care foarte mulţi tineri proveniţi din Şcoala Frăţiilor de Cruce - Virgil Maxim, în smerenia lui, ni se prezintă doar ca un mic şi neînsemnat hagiograf, care a primit poruncă nevăzută să înscrie în veac un semn de laudă şi mulţumire pentru darul de a fi fost contemporan cu aceste încercări prin care a trecut neamul românesc.
Şi semnul înscris este, într-adevăr, un Imn pentru Crucea purtată.
Preot Ioan Negruţiu